Analiza%20pragului%20de%20rentabilitate | Educatie financiara

cauta

Analiza%20pragului%20de%20rentabilitate

Trimite unui prieten Versiune print

Investitii

Antreprenoriat

Trimite unui prieten                             Campurile marcate cu * sunt necesare

Numele tau *:

Adresa ta de email *:

Numele prietenului tau *:

Emailul prietenului tau *:

Mesaj aditional:

 

Analiza pragului de rentabilitate este un instrument de planificare prin care se evidentiaza punctul in care firma devine profitabila, determinand nivelul minim al veniturilor necesare acoperirii costurilor fixe si variabile ale firmei. Simultan, metoda evidentiaza si valoarea pierderii si a profitului inainte si dupa acest punct.

Trebuie precizat inca de la inceput ca relatia cost-volum-profit poate fi puternic influentata de nivelul investitiilor in active fixe. Acesta este motivul pentru care se recomanda ca investitiile sa se faca doar in active de absoluta necesitate pentru desfasurarea activitatii companiei.

Analiza pragului de rentabilitate este utila pentru trei tipuri de decizii:

  • Introducerea unui nou produs/serviciu, pentru evaluarea nivelului minim de vanzari necesar, comparativ cu cererea prognozata pe piata;
  • Extinderea ariei sau nivelului operational;
  • Noi proiecte, care implica investitii in active fixe.

Determinarea pragului de rentabilitate (PR) se face potrivit ecuatiei:

PR = Costuri fixe / (Pretul de vanzare al unitatii – Costurile variabile pe unitate)

Rezultatul ecuatiei de mai sus evidentiaza cantitatea de produse care trebuie vanduta pentru atingerea pragului de rentabilitate. Volumul de vanzari necesar se calculeaza prin inmultirea acestui rezultat cu pretul de vanzare unitar.

Termenul de la numitorul ecuatiei evidentiaza contributia pe care fiecare unitate vanduta o are la acoperirea costurilor fixe si la generarea profitului.

Incluzand in aceasta ecuatie si obiectivele de profit, ajungem la formula determinarii pragului de rentabilitate pe profit (PRP):

PRP = (Costuri fixe + Obiective de profit) / (Pretul de vanzare al unitatii – Costurile variabile pe unitate)

In incheiere, sunt de evidentiat doua aspecte cu impact asupra pragului de rentabilitate:

  1. Cu cat mai inalt este nivelul costurilor fixe, cu atat mai mult dureaza atingerea pragului de rentabilitate si obtinerea de profit;
  2. Pretul este un element al mixului de marketing care poate fi modificat cel mai usor de catre antreprenor si care are probabil cel mai mare impact asupra ratei profitului companiilor mici.

Sursa: FinMentor


Top

dezvoltat de Web Media Bacau