Deseori un investitor se va confrunta cu sarcina de a analiza obligatiunile unei corporatii multinationale sau ale unui conglomerat care este compus din numeroase filiale. Intr-o astfel de situatie, este strict necesar ca investitorul sa analize cu atentie nu numai bilantul si contul de profit si pierdere al societatii-mama, dar si pe cel al filialelor, care deseori au dreptul la profitul firmei-mama inaintea titularilor de obligatiuni sau a actionarilor.
Situatia financiara consolidata a emitentului
Pentru a estima corect parametii-cheie de siguranta, precum este gradul de acoperire a dobanzii si gradul de indatorare, un investitor necesita sa aiba la dispozitia sa situatia financiara consolidata a intregii corporatii. Aceste raportari financiare, vor include informatii cu privire la orice cheltuieli fixe pe care firma-mama este obligata sa le plateasca filialelor sale, si care pot avea un impact semnificativ asupra profitabilitatii emitentului. Printe cele mai proeminente tarife pe care un conglomerat le poate suporta cu privire la filialele sale se includ: cheltuieli aferente dobanzilor la obligatiuni sau a altor forme de datorii, platile de dividende pentru detinerea actiunilor comune si/sau preferentiale de catre firmele filiala, chiriile anuale pentru folosirea unor proprietati, si alte taxe fixe in calitate de garantii pentru detinerea de actiuni comune si/sau preferentiale de catre societatile filiala. In mod normal, majoritatea acestor costuri vor fi deduse automat din veniturile societatii-mama pentru a calcula profitul net, dar altele, precum sunt garantiile sau dividende aplicabile micilor actionari (filiale), nu sunt luate in calcul. Ca atare, se recomanda ca orice costuri pe care societatea-mama le suporta datorita filialelor, sa fie deduse in acelasi timp cu celelalte cheltuieli operationale si financiare (de exemplu dobanzile la obligatiuni) ca parte din calculul profitului net. Aceasta metoda va produce o estimare mai conservatoare atat cu privire la rata de acoperire a cheltuielilor pe dobanzii cat si a gradului de indatorare a emitentului. In ceea ce priveste gradul de indatorare, datoria efectiva a emitentului poate fi calculata impartind suma tuturor costurilor fixe subliniate mai sus plus dobanzilor la obligatiuni, la dobanda medie din piata de capital corespunzatore obligatiunilor restante ale societatii respective. Pentru a ilustra mai clar modul in care aceasta metoda ar putea afecta atractivitatea unei emisiuni de obligatiuni, putem folosi exemplul de mai jos:
| Firma-Mama | Conglomerat |
| Venituri | $5.000 | $20.000 |
| Profit Brut | $2.500 | $10.000 |
| Dobanzi + Costuri Fixe | $600 | $3.500 |
| Profit Net | $1.900 | $6.500 |
| Datorii (5%) | $10.000 | - |
| Capital Social | $15.000 | $15.000 |
| Datorii Efective * | $12.000 | $70.000 |
| Acoperire Dobanzi | 3,17 | 1,86 |
| Raport D/CS | 0,80 | 4,67 |
* Datoria efectiva se calculeaza impartind valoarea totala a dobanzilor si a costurilor fixe, la rata dobanzii din piata de capital.
Daca un investitor ar considera doar situatia financiara a firmei mama, atunci el ar putea concluziona ca obligatiunile societatii ofera o oportunitate atractiva de investie, intrucat acoperirea cheltuielilor pe dobanzi si raportul de indatorare (D/CS) sunt in parametrii acceptabili. Pe de alta parte, daca luam in calcul veniturile si costurile suplimentare ale filialelor, precum am discutat anterior, atunci devine evident ca obligatiunile unui astfel de conglomerat nu ofera acelasi grad de siguranta ca si in prima instanta. Intr-o astfel de situatie, este recomandat ca investitorul sa evite achizitia unor astfel de obligatiuni cu un grad de protectie inferior.
Sursa: Finmentor
Top
Continuare articol